Viitorul patron al clubului AS Roma, miliardarul italo-american Thomas DiBenedetto, și-a fixat ca obiective construirea unui stadion nou și a unei echipe competitive în Liga Campionilor, informează cotidianul italian Gazzetta dello Sport, citat de AFP.
DiBenedetto, care urmează să semneze, miercuri, actele de preluare a clubului, a spus că vrea o echipă capabilă să câștige campionatul în fiecare an și care să fie, în sfârșit, competitivă în Liga Campionilor. „A câștiga reprezintă singura modalitate de amortizare a investiției. Obiectivul meu este de a face din AS Roma una dintre cele mai bune echipe ale lumii. Dar, în primul rând, trebuie să echilibrăm bilanțul, pentru a îndeplini criteriile fair-play-ului financiar”, a explicat DiBenedetto.
Primele sale decizii în calitate de patron vor fi legate de construirea unui stadion: „Avem nevoie de un nou stadion, diferit de cel pe care joacă AS Roma acum. Vreau un stadion de tip englezesc, unde suporterii să fie mai aproape de jucători. «Olimpico» nu redă fidel pasiunea fanilor, tribunele sunt prea departe de teren, iar ambianța se pierde”.
Pentru sezonul viitor, noul patron are în plan aducerea a cinci sau șase jucători, în timp ce sunt prevăzute plecările lui Philippe Mexes (dorit de AC Milan) și Jeremy Menez (de care se interesează SSC Napoli, Juventus Torino, Manchester United și Arsenal Londra).
Pe termen lung, obiectivul lui DiBenedetto este de a construi un club care să fructifice noutățile tehnologice și canalele de comunicare: „Vrem să atingem toate colțurile lumii, care ne vor permite să «ne vindem» mai bine, să ne creștem veniturile pentru a aduce jucători mai valoroși”, a explicat italo-americanul.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER